Era una notte nera cume a bocca d’un fornu. Mancu una stella in celu. U Liamone furiosu mughjava da u mulinu di Picurone à l’elpa rossa di u Castaldu. A valle era piena d'un fracassu d 'acqua scatinata chi strascinava pezzi di legnu e ghjamboni sani d'alzi strappati da una fiumara spripusitata.
Piuvia dipoi dui jorni in muntagna. Si racuntava chi versu Rennu, Soccia. Letia, Guagnu ed Ortu, i jargali sbarsavenu e chi a piena spiantava muri e dirradicava pustimi.
Tre omi, in quellu bughju trenacu, sbucconu à u collu à l'Albitru, vicinu ad Arburi, e culà piantonu per rifiatà.
- Curagiu e spiranza. chi prestu ci semu, disse Dumenicu. A vi jurgu, o ziù Francè, arrisera a malata un n'era micca pighjuarata. So’ vinutu à circabbi per dà sudisfazione à zîa Madalena. M’ha dettu : « Fà prestu e ch’elIi collinu tramindui, u babbu e u fratellu. S’ell’
accadissi una disgrazia tamanta, un vogliu esse sola in la me' casa. Vai, o Dumè. e chi u Signore t’accumpagni ». A mi sô tocca à pedi. Cunnoscu l’àndati e le scurtatoghje e sô ghjuntu in piaghja quandi a Diana stava per isparisce. Culà, Saveriu m'ha dettu chi voi erate ad Arru, inde v’aghju trovu tre ore dopu, in casa di Petru-Maria.
- E semu partiti cume scemi, aghjunse u giuvanottu, senza pinsà à pricuracci una fera, almenu per voi dui chi sete anziani e, à st’ora, stanchi morti e crosci primogli d’acqua e di sudore.
- Innô, u me' figliolu, fatica un ne sentu mancu stampa, rispundî ziù Francescu. Ma si e jambe sô sode, u core è straziatu... Truvalla viva ! Dî, o Dumè. a truvaremu viva ? Parla puru, semu omi noi altri e sapemu soffre...
E po', cume unu chi sbarieghja, cuntinuô : « Cara la me' figliola ! Cum’ella mi si lampava à u collu a sera quand’eju mi mittia à pusà vicinu à u focu, finite le faccende ! Cum’ell’eranu dolce e so' manarelle strinte annantu à i me occhj, e a so' voce paria a voce d’un anghjulu quand’ella mi dicia : lnduvina qual’ell’è !... Un mi pare micca vera che un l’aghja più da sente, certe mane, scalsa à u pe’ di u lettu, i so' belli capelli lintati, dimmi : O bà, pesati chi ghjè dumenica oghje. Sô spazzate e piazze, pulite e strette. U curatu è dighjà fora. A mumenti sunarà u prima toccu. Falaremu inseme à la messa. E zitelIe avaranu i so' vistiti frisgiulati e l’omi cantaranu...
« E po' traia i linzoli, ridia, saltava cume un caprettu. Ci vulia chi a mamma a briunassi per ch’ella s'affrinassi. Ma in ghjesgia cum’ella prigava ! Paria una santarella. Tutti in paese, a tenenu cara; è cusì sperta, cusì astuta…O Dumè, un vogliu micca ch’ella morga Mariuccia ! Dicenu chi u Celu è pienu d’anghjuli ; ma allora chi a Madonna mi lasci a me' figliola...
- O bà, a Madonna ti starà à sente e me' surella migliurerà. Ajô chi spirieghja l'alba e dighjà si scopre a Spusata. U fiume è troppu grossu e ci vole chi no' passimu per Vicu per andà à varcacci u Liamone à u ponte
à Belfiore. Da u valdu di i Patri, prima di jugne à u Cumbentu, sintaremu sunà l'Ave Maria à Murzu. Si Diu vole, saremu in casa nostra nanzu ch’ella songhi a scola. Ajô. »
I tre omi si pisonu. Da sopra e da sottu à u stradone, in la macchja croscia. un silenziu di morte, ma sempre senza stancià, cume un lagnu, passava in di l’aria u frombu di u fiume scatinatu.
Sunô l’Ave Maria à u campanile di Murzu quand’elli francavanu u valdu di i Patri. Si fecenu u segnu di a croce, e, affannati, piantonu, l’occhj fissi versu u paese nativu.
L’ultimu cenni chjuccati, un pobbenu avanzà. Stavanu à sente, sustati e muti... E campane sunonu dinô, ma stavolta sunavanu à murtoriu. Capinu, calonu u capu, e senza dî parola, si messenu à pienghje. allunghendu u passu...